Analistii diviziei din Romania a bancii ING si-au redus tintele de pret cu valori intre 40% si 50% pentru actiunile SIF-urilor si cu 20% pentru BRD si Banca Transilvania, in conditiile in care acestia considera ca posibilitatile de crestere sunt inca valide, dar ca nu a venit momentul ca investitorii sa inceapa sa cumpere actiunile “financiare”.
“Suntem de parere ca sistemul bancar din Romania va continua sa creasca rapid (imprumuturile vor ajunge la 44% in 2008), dezvoltandu-se mai mult dupa modelul bancilor balcanice, ajungand la un nivel de bancarizare peste media Europei Centrale si de Est pana in 2010”, sunt de parere analistii ING.
Conform preturilor-tinta ale analistilor de la ING, cel mai mare randament fata de pretul de la inchiderea de vineri il vor avea actiunile SIF Moldova, in conditiile in care acestia estimeaza un pret de 2,73 lei pe unitate, cu 10,5% mai mare fata de vineri.
Pe locul doi se plaseaza actiunile SIF Banat-Crisana, care se tranzactionau vineri cu 9%, sub pretul tinta al ING.
Pentru SIF Moldova si SIF Transilvania, ING si-a redus pretul-tinta cu 47%, respectiv 40% fata de ultimele estimari.
“SIF Banat-Crisana are cel mai mare potential de crestere fata de estimarile noastre, desi am redus pretul-tinta cu 40%. Reducerea pretului-tinta este justificata si de lichiditatea mai mica a societatii, dar si prin faptul ca SIF Banat-Crisana este foarte sensibila la volatilitatea macroeconomica”, mentioneaza cel mai recent raport al ING.
Pentru BRD, pretul-tinta este de 23 de lei pe unitate, in crestere cu 6% fata de vineri, dupa ce, in ultima sedinta a saptamanii trecute, titlurile BRD s-au apreciat cu aproape 3%. Aceasta este singura companie cu recomandare de “cumpara” de la ING.
Ordinea companiilor din sectorul financiar bancar din Romania preferate de ING este BRD, Banca Transilvania, SIF Banat-Crisana, SIF Moldova, SIF Oltenia, SIF Muntenia si SIF Transilvania.
“Piata din Romania va fi in continuare foarte volatila, iar riscurile sunt inca ridicate (deprecierea leului). Pentru companiile pe care am dat «hold», ne asteptam la momente de volatilitate mai mare (plus 15% fata de pretul-tinta), ceea ce ar fi o oportunitate de cumparare pentru cei care investesc pe termen lung”, mentioneaza Florin Ilie in raport.
Pentru BRD, analistii ING au redus pretul-tinta cu 23,6% fata de estimarile anterioare, pana la 20,3 lei pe unitate, si a ridicat ratingul de la “hold” la “cumpara”. ING estimeaza ca printre principalele riscuri din sectorul financiar sunt deprecierea leului, scaderea lichiditatii, incetinirea cresterii economice in 2009 si competitorii agresivi pe retail.
“Speculatiile privind data unei viitoare preluari a bancii Transilvania sustin pretul actual, insa riscurile sunt destul de mari. Recomandarea noastra este «hold»“, transmite ING.
Evaluari
Analistii de la ING si-au modificat recomandarile pentru actiunile companiilor din sectorul financiar-bancar Sursa: ING
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.