ING estimează că va avea pierderi de 500 milioane euro în trimestrul al treilea
Publicat la 17.10.2008, 17:27:40
Grupul financiar olandez ING estimează că va avea pierderi de 500 milioane euro (674 milioane dolari) în trimestrul al treilea, din cauza deprecierilor de active, dar a afirmat că are o capitalizare în conformitate cu ţintele, ceea ce a dus la o ieftinire cu 27% a acţiunilor ING.
Un comunicat de vineri, grupul bancar şi de asigurări olandez arată că pierderile din trimestrul al treilea din acţiuni şi obligaţiuni şi din alte aspecte au fost de 1,6 miliarde euro. Provizioanele pentru pierderi din credite ale băncii au crescut la aproape 400 milioane euro.
"Nu există nicio problemă de solvabilitate. Acesta este mesajul cel mai important pe care vrem să îl transmitem", a declarat, sub acoperirea anonimatului, un analist, citat de Reuters.
ING a afirmat că va analiza un program al guvernului olandez referitor la injecţia de capital în instituţiile financiare.
"ING va continua să aibă o abordare prudentă şi disciplinată în ceea ce priveşte interesele acţionarilor. Meritele programului guvernamental vor fi luate în considerare de îndată ce vor fi disponibile detaliile", a precizat ING.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
