ING Fond de Pensii intentioneaza sa preia in administrare fondurile de pensii facultative gestionate de ING Asigurari de Viata, masura care va reduce costurile operationale ale celor doua companii, a declarat directorul general al ING Fond de Pensii, Radu Vasilescu, citat de Mediafax.
“Atat pe Pilonul II (pensii private obligatorii), cat si pe Pilonul III (pensii facultative), activitatea de administrare a fondurilor, aplicatiile software si sistemele de raportare sunt similare. Este mult mai corect sa administrezi prin intermediul unei singure companii ambele categorii de fonduri de pensii private”, a adaugat Vasilescu. ING a cerut si a obtinut acest drept de la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Comisia a anuntat ca a schimbat normele de autorizare astfel incat sa permita transferul activitatii de administrare a unui fond de pensii facultative (Pilonul III) catre un administrator al unui fond de pensii administrat privat (Pilonul II). Actul normativ impune obtinerea acordului majoritatii participantilor fondului de pensii facultative care urmeaza sa fie preluat, precum si acordarea posibilitatii de transfer fara penalitati la un alt fond de pensii facultative in termen de 30 de zile, in cazul in care participantii nu sunt de acord cu preluarea propusa.
Vasilescu a mai spus ca, in afara de ING Fond de Pensii, si Aviva Fond de Pensii, si BCR Fond de Pensii ar putea lua in calcul preluarea in administrare a fondurilor facultative gestionate de Aviva Asigurari de Viata (Pensia Mea) si BCR Asigurari de Viata (BCR Prudent). In cazul Allianz-Tiriac Pensii, al doilea jucator de pe piata pensiilor private obligatorii, compania este autorizata sa activeze atat pe Pilonul II, cat si pe Pilonul III. Pe Pilonul III mai sunt autorizate OTP Garancia Asigurari (OTP Strateg) si Raiffeisen Asset Management, care pana in prezent nu a intrat pe acest segment de piata. Si-au mai anuntat intentia de a intra pe acest segment BRD, Interamerican, Generali, Prima Pensie si Asirom Concordia.



