money.ro
Piețe financiaremoney.ro

ING: Piata asigurarilor de viata ar putea atinge 3 miliarde lei in 2010

Publicat la 22.02.2007, 09:04:24

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
ING: Piata asigurarilor de viata ar putea atinge 3 miliarde lei in 2010
Piaţa românească a asigurărilor de viaţă ar putea atinge valoarea de trei miliarde lei în 2010, ceea ce ar reprezenta, la acel moment, aproape o treime din totalul pieţei asigurărilor, a declarat, joi, preşedintele ING Asigurări de Viaţă, Bram Boon.

În acest moment, asigurările de viaţă reprezintă în România o piaţă emergentă, având o valoare de 1,25 miliarde lei (300 milioane euro), ceea ce înseamnă o rată de penetrare de doar 0,4% din produsul intern brut (PIB) faţă de o medie de 5% din PIB la nivelul întregii Europe. Densitatea asigurărilor de viaţă în România este de doar 57 lei pe cap de locuitor anual, iar piaţa asigurărilor de viaţă reprezintă sub 25% din totalul pieţei asigurărilor faţă de o medie de 60% în Europa, a mai spus preşedintele ING Asigurări de Viaţă.

"Populaţia românească nu are exerciţiul planificării financiare pe termen mediu şi lung, ceea ce determină faptul că românii cheltuiesc pentru produse de asigurări doar 1,6% din totalul cheltuielilor lor, în timp ce 27,3% reprezintă cheltuieli generale de consum. Îmbunătăţirea indicatorilor macroeconomici, transferul responsabilităţii sociale către sectorul privat precum şi scăderea randamentelor instrumentelor tradiţionale de economisire, cum ar fi depozitele bancare, vor determina dezvoltarea în viitor a pieţei asigurărilor de viaţă din România", a explicat Boon.

Preşedintele ING Asigurări de Viaţă a dat drept exemplu faptul că, în acest moment, în România creditele pentru persoane fizice reprezintă doar 11% din PIB, unul dintre cele mai mici procente din ţările din centrul şi estul Europei. Acest grad redus de mediere financiară reprezentând o oportunitate de dezvoltare pentru produsele de protecţie financiară.

Gradul de penetrare al asigurărilor a atins în 2006 nivelul de 1,65% din produsul intern brut, faţă de 1,54% în 2005, potrivit estimărilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Valoarea totală a primelor brute subscrise pe piaţa românească a asigurărilor a fost în 2006 de 1,6 miliarde euro, în creştere cu 34% faţă de 2005. Pe segmentul asigurărilor generale s-au subscris în 2006 prime brute de 1,3 miliarde euro, cu 40% mai mult decât în 2005, în timp ce la asigurările de viaţă s-au înregistrat afaceri de 300 milioane euro, în creştere cu 13% faţă de anul precedent.

La sfârşitul anului 2006, erau în vigoare 12,9 milioane de contracte de asigurare, din care 7,6 milioane reprezentau contracte de asigurări generale şi 5,3 milioane contracte de asigurări de viaţă.

În 2006, companiile de asigurări au plătit despăgubiri de peste 740 milioane euro, în creştere cu 43% faţă de 2005, din care 700 milioane euro despăgubiri la contracte de asigurări generale şi 40 milioane euro la asigurări de viaţă. Rata medie a daunei pentru asigurările generale a fost în 2006 de circa 65%.

Primele brute cedate în reasigurare s-au cifrat în 2006 la valoarea de 430 milioane euro, din care 98% au fost aferente contractelor de asigurări generale.




Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite