ING va plati de 3,26 ori mai mult decat valoarea din bilant a bancii. Achizitia va fi finalizata la sfarsitul anului. Grupul olandez a precizat ca preluarea Oyak nu va afecta programul de rascumparare de actiuni in valoare de 5 miliarde de euro pe care ING il desfasoara in prezent.
Oyak Bank era in martie a noua banca din tara, conform Asociatiei Bancilor din Turcia. Banca de marime mijlocie era considerata a fi una dintre ultimele oportunitati de a patrunde in sectorul bancar din Turcia, relateaza Reuters. Ea a fost pana ieri in proprietatea fondului de pensii Ordu Yardimlasma Kurumu, cunoscut sub numele de Oyak Group. ING a precizat in comunicatul de ieri ca Oyak are 1,2 milioane de clienti in Turcia si o cota de piata de 3%.
Cu o crestere economica anuala mai mare de 7% in ultimii cinci ani, Turcia a atras banci de renume, printre care Citigroup, Fortis si Dexia.
Imprumuturile acordate de bancile de retail pe aceasta piata au crescut de 20 de ori in ultimii patru ani, pana la un nivel de 39,5 miliarde de dolari (29,48 miliarde de euro) la sfarsitul lunii mai.



