money.ro
Piețe financiaremoney.ro

ING: Rata creditelor neperformante a crescut la 5% la finalul lunii ianuarie

Publicat la 02.04.2009, 10:09:46

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
ING: Rata creditelor neperformante a crescut la 5% la finalul lunii ianuarie

Rata împrumuturilor neperformante a urcat la 4,5% la finalul lui 2008 de la 2,6% în anul anterior, spun economiştii de la ING Bank România. Şi în ianuarie, creşterea întârzierilor la plată a fost importantă.

"La sfârşitul lui ianuarie, rata era undeva la 5% şi nu ne aşteptăm să depăşească 15% pe parcursul acestui an", a declarat Vlad Muscalu, economist ING Bank România.

ING Bank foloseşte metodologia de calcul a FMI-ului, care consideră că orice întârziere de plată mai mare de 90 de zile este un credit neperformant.

"Desigur, a fost observată în ianuarie o creştere substanţială, observată în raportul BNR, publicat ieri, iar dacă aceasta se va menţine, este posibil ca estimarea noastră să fie depăşită, însă momentan pare rezonabil", a mai adăugat Vlad Muscalu.

La începutul lui martie, JPMorgan Chase a publicat un raport în care estima că rata împrumuturilor neperformante ar putea să crească până la un vârf de 15-20% în acest an în România. Conform metodologiei de calcul a companiei americane, valoarea împrumuturilor neperformante a fost mai mică de 3% în ultimul trimestru din 2008.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite