money.ro
Piețe financiaremoney.ro

ING se aşteaptă la o scădere abruptă a creditării în acest an

Publicat la 06.04.2009, 10:55:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
ING se aşteaptă la o scădere abruptă a creditării în acest an

Economistul şef al ING Bank, Nicolae Chideşciuc, consideră că nu se poate vorbi despre o relansare a creditării. Dimpotrivă, el se aşteaptă ca ritmul anual de creştere a creditării să încetinească la 5% pe finalul anului, de la 30,7%, cât a fost în februarie.

"Eu nu văd decât un singur lucru şi asta avem şi în prognoza noastră: o scădere abruptă a creditării. Şi toate aceste măsuri pe care eventual le-au luat banca centrală şi autorităţile sau le vor lua în perioada următoare, nu vor face altceva decât să limiteze prăbuşirea creditării", este de părere economistul şef ING Bank, Nicolae Chideşciuc.

Numărul interogărilor la Centrala Riscurilor Bancare privind potenţialii debitori a scăzut în a doua lună a anului la 167.522 de la 286.102 în ianuarie, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Nivelul este cel mai scăzut după 2004. Începând din septembrie 2008, când numărul interogărilor era de peste 910.000, tot mai puţine persoane fizice şi juridice au trecut pragul unei sediu de bancă pentru a cere un credit.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite