Cursul de schimb ar putea urca până la 4,60 lei/euro în următoarele 6 luni, susţine ING. Banca prognozează că leul îşi va reveni la 4,40 lei/euro după o altă jumătate de an.
După ce a estimat că produsul intern brut al României va scădea cu 7,1% în 2009, ING vorbeşte acum despre un procent de 7,9. Specialiştii băncii iau în calcul o înrăutăţire a evoluţiei economice în trimestrul al treilea. Cînd ING anticipează o scădere accentuată de 10 la sută. Specialiştii băncii susţin că economia îşi va mai reveni în trimestrul patru, cînd scăderea va fi de 6,4%.
Institutul Naţional de Statistică a anunţat că economia românească s-a contractat cu 8,8% în trimestrul doi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Comparativ cu primele trei luni ale anului scăderea a fost de 1,2%. ING vorbeşte, în utlimul raport, şi despre o depreciere a mondei naţionale. Pe care o pune pe seama recesiunii şi a unei eventuale adânciri a deficitului bugetar la 7,3% din PIB, aşa cum a estimat FMI. Leul va slăbi în puteri şi pentru că o parte din banii de la Fond va folosi la finanţarea deficitului bugetar, precizează ING.
Pe termen scurt, ING prevede o uşoară depreciere a leului peste o lună, până la 4,25 unităţi/euro. În viziunea lor, în 3 luni, cursul de schimb va urca până la 4,30 lei/euro.
ING şi-a înrăutăţit prognoza de scădere a economiei în 2009, la 7,9% (VIDEO)
Publicat la 14.08.2009, 12:33:49
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
