Vodafone România a înregistrat o creştere cu 800% a solicitărilor de iniţiere a apelurilor de voce, la nivel naţional, imediat după producerea cutremurului, iar în Bucureşti, numărul apelurilor iniţiate a crescut de 10 ori în cateva minute, a anunţat, luni, operatorul de telefonie mobilă.
"Reţeaua Vodafone a funcţionat la parametri normali pentru o astfel de situaţie. Ceea ce s-a produs a fost o supraîncărcare a reţelei, în urma iniţierii simultane a unui număr de apeluri de opt ori mai mare, într-o perioadă foarte scurtă. Zonele în care utlizatorii au întâmpinat dificultăţi în apelare au fost Bucureşti, Muntenia şi parţial Moldova. Am luat măsuri speciale de intervenţie rapidă, atât pentru a preveni indisponibilitatea reţelei, cât şi pentru decongestionarea traficului. Echipele formate din specialişti Vodafone şi ai furnizorilor de echipamente, Huawei şi Ericsson, au finalizat intervenţia în jurul orei 23", a spus chief technology officer Vodafone România, Vishant Vora.
Sursa:NewsIn



