Înmatriculările de autoturisme noi au continuat să crească în Europa în luna noiembrie, marcând a cincea lună consecutivă de avans, în timp ce piața auto din România a consemnat o creștere anuală de peste 35%, potrivit datelor publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Înmatriculările din România au avansat cu 35,6% în noiembrie, peste media europeană

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au urcat cu 2,4% în noiembrie, până la 1,079 milioane de unități în Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), comparativ cu aceeași perioadă din 2024. În Uniunea Europeană, piața auto a înregistrat un avans de 2,1%, până la 887.491 de autoturisme.

Înmatriculările din România au crescut cu 35,6% în ritm anual, în condițiile în care în noiembrie au fost înmatriculate 13.882 de autoturisme, față de 10.237 de unități în aceeași lună a anului trecut.

Pe principalele piețe europene, evoluțiile au fost mixte: Spania a raportat o creștere de 12,9%, Germania un avans de 2,5%, în timp ce Franța a înregistrat o scădere de 0,3%, iar Marea Britanie un declin de 1,6%.

În rândul constructorilor generaliști, înmatriculările Volkswagen au crescut cu 4,1%, iar cele ale Renault cu 9,7% în noiembrie, în timp ce Stellantis a raportat un declin de 2,7%. În cadrul grupului Renault, marca Dacia a înregistrat o scădere de 1,7% a înmatriculărilor în Europa, până la 48.517 unități.

Înmatriculările Tesla au continuat să scadă în Europa, cu 11,8% în noiembrie, în timp ce producătorii chinezi au câștigat teren. Vânzările BYD au crescut cu 221,8% în ritm anual, iar înmatriculările SAIC Motor au avansat cu 20,9%.

Pe ansamblul primelor 11 luni din an, înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au ajuns la puțin peste 12,098 milioane de unități, în creștere cu 1,9% față de perioada similară din 2024. În schimb, piața auto din România a consemnat o scădere de 1,3% în acest interval, cu un total de 135.491 de autoturisme înmatriculate.

La nivelul marilor piețe europene, evoluțiile au rămas neuniforme: creșteri au fost raportate în Spania (14,7%), Marea Britanie (3,4%) și Germania (0,7%), în timp ce Franța și Italia au consemnat scăderi de 4,9%, respectiv 2,4%.