În aprilie, mărcile de autoturisme cele mai vândute au fost Dacia, cu 1.072 de unităţi, în scădere cu 70,33% faţă de aprilie 2010 şi Volkswagen, cu 737 de unităţi, în creştere cu 21,62% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Pe locul al treilea se află Skoda, cu 485 de unităţi, în scădere cu 26,96% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, iar pe locul al patrulea se află Renault, cu 461 de unităţi, înregistrând o scădere de 27,17% faţă de aceeaşi lună din 2010.
Numărul total de vehicule noi - autoturisme, autobuze, tractoare, motociclete, etc. - înmatriculate în aprilie a fost de 6.803, cu 34,37% mai puţine decât în luna similară din 2010.





