money.ro
Actualitatemoney.ro

Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Europa au crescut cu 28,6% în primele patru luni

Publicat la 16.05.2008, 14:37:07

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Europa au crescut cu 28,6% în primele patru luni

Numărul înmatriculărilor de autoturisme Dacia noi în Europa a ajuns la 61.051 unităţi în primele patru luni ale acestui an, cu peste 28% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost înmatriculate 47.488 unităţi, se arată în statisticile publicate, vineri, de ACEA.

Potrivit datelor Asociaţiei Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA), din numărul total de autoturisme Dacia noi înmatriculate în Europa (Statele Ue şi cele membre EFTA, exceptând Cipru şi Malta), 14.666 unităţi au fost înmatriculate numai în luna aprilie, când a fost înregistrată o creştere de 11% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

În perioada ianuarie-aprilie, cota de piaţă a Dacia în Europa a crescut cu 0,2%, de la o cotă de 0,9% înregistrată în primele patru luni ale anului trecut, la 1,1% pentru perioada ianuarie-aprilie 2008, în timp ce cota de piaţă pentru luna aprilie a Dacia în Europa s-a menţinut la 1%.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite