” În perioada 1.I-30.VI.2022 comparativ cu perioada 1.I-30.VI.2021, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 26%, datorită creşterilor înregistrate la cifra de afaceri din: activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+44%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+25%), activităţile de transporturi (+24,8%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+16,1%) şi activitǎţile de comunicaţii (+9,7%)”, arată datele INS.
În perioada 1.I-30.VI.2022 comparativ cu perioada 1.I-30.VI.2021, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 25%.
Iunie 2022 comparativ cu mai 2022
Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna iunie 2022, comparativ cu luna precedentă, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 5,8%, datorită creşterii cifrei de afaceri din activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+14,3%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+6,3%), activităţile de transporturi (+2,4%), activităţile de comunicaţii (+2,1%) şi din activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+0,2%).



