Inflaţia la sfârşitul anului trecut a fost de 4,87%, nivel ce se încadrează în ţinta de inflaţie stabilită pentru 2006, creşterea preţurilor de consum fiind de 0,74% în decembrie 2006, faţă de luna percedentă, arată, vineri, datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.
În luna noiembrie, inflaţia atinsese un nou minim istoric de 4,67%. Cea mai mare influenţă asupra indicelui preţurilor de consum pe ansamblu a avut-o creşterea, în decembrie 2006 comparativ cu decembrie 2005, cu 8,33% a preţurilor la mărfurile nealimentare, care au contribuit cu 3,6 puncte procentuale la creşterea totală, urmată de majorarea cu 5,12% a tarifelor serviciilor, cu o contrbuţie de 0,9 puncte procentuale.
Majorara preţurilor la alimente cu numai 1%, în decembrie 2006 faţă de decembrie 2005, a avut o contribuţie de 0,4 puncte procentuale.
Creşterea media anuală a preţurilor bunurilor şi tarifelor serviciilor de consum înregistrată în anul 2006 faţă de media anului 2005 a fost de 6,6% pe total, 3,8% la mărfuril alimentare, 8,5% la nealimentare şi 8,2% la servicii.
Pentru anul trecut, Banca Naţională a Românei a avut o ţintă de inflaţie de 5%, plus/minus un punct procentual, iar pentru anul acesta ţinta este de 4%, cu un interval de variaţie similar.
INS: Inflaţia a fost de 4,87%, la sfârşitul anului 2006
Publicat la 12.01.2007, 08:25:36
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
