money.ro
Piețe financiaremoney.ro

INS: Inflatia si-a incetinit cresterea in mai

Publicat la 11.06.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
INS: Inflatia si-a incetinit cresterea in mai

De asemenea, la nivel anual, rata inflatiei a fost de 8,46%, in concordanta cu estimarile analistilor. Revenind la analiza lunara, trebuie spus ca, incepand din ianuarie, inflatia a inregistrat cresteri lunare tot mai mici. In plus, ritmul de crestere a inflatiei din luna mai este cel mic din ultimele zece luni.

Motoarele inflatiei au fost, si in aceasta luna, alimentele si combustibilii. Preturile produselor alimentare au urcat cu 0,53% fata de luna aprilie, dar cu 11,77% comparativ cu luna mai din 2007.

Alimentele care s-au scumpit cel mai mult de la o luna la alta au fost: fructele proaspete (5,98% in mai, fata de aprilie), cartofii (5,31%) si uleiul (5,22%). In luna mai, painea s-a scumpit cu 0,33%, iar carnea, preparatele si conservele de carne - cu 0,31%. In acelasi timp, laptele s-a ieftinit cu 0,03%, iar branza - cu 0,75%. Cea mai semnificativa ieftinire a fost inregistrata de oua, ale caror preturi au coborat cu 9,93%.

Dincolo de acestea, marfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,47% in termeni lunari si cu 5,66% in termeni anuali. Cea mai accentuata scumpire din aceasta categorie a fost inregistrata de combustibili. Tarifele acestora au crescut cu 2,26% in luna mai comparativ cu luna precedenta.

Produsele nealimentare care s-au ieftinit au fost medicamentele, preturile coborand cu 0,06%, si ceasurile, aparatele audio-video si articolele sportive, cu 0,25%. In ceea ce priveste sectorul serviciilor, tarifele din aceste domenii de activitate au avansat, in medie, cu 0,45% fata de luna anterioara si cu 8,41%, in raport cu aceeasi luna a anului trecut.

Evolutia indicelui preturilor de consum confirma asteptarile majoritatii analistilor chestionati de Business Standard. Acestia au oferit previziuni cuprinse intre 8,3% si 8,7% pentru intervalul anual respectiv, 0,5% - valoarea medie a cresterii lunare. In plus, analistii au confirmat cauzele scumpirilor din aceasta luna. Ca si in lunile trecute, motivele majorarii inflatiei provin, in principal, din scumpirea alimentelor si a combustibililor. De asemenea, economistii intervievati de Business Standard apreciaza ca noul maxim de inflatie din acest an ar putea fi in luna iulie, cand s-ar putea consemna un avans al preturilor de aproape 10%.

Analistii subliniaza si faptul ca avansul preturilor ar putea determina Banca Nationala a Romaniei (BNR) sa recurga la noi majorari ale dobanzii de politica monetara. Mai mult, potrivit analistului Vlad Muscalu de la ING Bank Romania, este posibil sa asistam la o majorare a dobanzii-cheie chiar la sedinta urmatoare a BNR, iar cresterea sa fie de cel putin 0,25%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite