"Preţurile de consum în luna iulie 2022 comparativ cu luna iunie 2022 au crescut cu 0,9%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 11%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2022 comparativ cu luna iulie 2021 este 15%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2021 – iulie 2022) faţă de precedentele 12 luni (august 2020 – iulie 2021) este 10,1%”, arată datele INS.
Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iulie 2022 comparativ cu luna iunie 2022 este 100,46%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2022 comparativ cu luna iulie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2021 – iulie 2022) faţă de precedentele 12 luni (august 2020 – iulie 2021) determinată pe baza IAPC este 8,7%.
Preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 16,59%, în iulie 2022 faţă de iulie 2021, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 16,05%, iar serviciile cu 8,33%.


