money.ro
Piețe financiareMoney.ro

INS: Rata şomajului în luna martie a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale

Publicat la 07.05.2024, 06:12:16

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
INS: Rata şomajului în luna martie a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale

”Rata şomajului în luna martie 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna februarie 2024. Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,8 puncte procentuale mai mare decât la femei”, arată datele INS.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna martie a anului 2024 a fost de 441.200 persoane: - în scădere faţă de luna precedentă (466.400 persoane); - în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (454.100 persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,8 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,7% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,9% în cazul celor de sex feminin).

Reţine în continuare atenţia nivelul ridicat, de 22,1%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna martie 2024 (3,9% în cazul femeilor şi 4,5% al bărbaţilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna martie 2024.

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite