”Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul I 2022, în termeni nominali, 6.227 pe gospodărie şi 2.476 lei pe persoană. Cheltuielile totale ale populaţiei, au fost, în trimestrul I 2022, în medie, de 5.324 lei lunar pe gospodărie (2.117 lei pe persoană) şi au reprezentat 85,5% din nivelul veniturilor totale”, arată datele INS.
Din veniturile totale, veniturile băneşti au fost, în medie, de 5.777 lei lunar pe gospodărie (2.297 lei pe persoană), iar veniturile în natură au fost estimate la 450 lei lunar pe gospodărie (179 lei pe persoană).Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (67,1% din veniturile totale ale gospodăriilor).
La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (20,9%), veniturile în natură (7,2%), contravaloarea în principal a consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6%), veniturile din activităţi neagricole independente (1,6%), veniturile din agricultură (1,3%), precum şi cele din proprietate şi din vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (0,9%).
Mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor din mediul urban şi mediul rural.


