money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareAnghel Alexandru

Înscrierile pentru Programul 'Rabla' au fost amânate

Publicat la 17.04.2014, 12:28:18

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Înscrierile pentru Programul 'Rabla' au fost amânate
Urmărește money.ro pe Google News

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu, începând cu 30 aprilie 2014, va avea loc deschiderea sesiunii de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice din Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2014, pentru care AFM a alocat un număr de 3.000 de tichete.

Voucherele vor fi alocate electronic în sistemul informatic gestionat de Administraţia Fondului pentru Mediu, iar dosarele se vor depune la sediul instituţiei până la data de 1 septembrie 2014.

 

Persoanele juridice şi instituţiile publice interesate pot consulta Ghidul de finanţare publicat pe site-ul AFM, în care sunt prevăzute atât condiţiile de eligibilitate, cât şi documentaţia necesară pentru înscrierea în program.

 

Pe de altă parte, aproape 1.500 de rezervări din partea persoanelor fizice erau înregistrate până marţi dimineaţă în sistemul informatic al Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru ediţia din acest an a Programului 'Rabla' 2014.

 

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite