Insolvenţa RAFO: o benzinărie poate fi cumpărată cu 15.000 de euro, până la jumătate de milion de euro
Publicat la 04.06.2018, 05:15:44
De când a reintrat în insolvenţă, în toamna lui 2017, Rafo Oneşti nu a fost vândută integral şi nici decizie de faliment a acesteia nu a fost luată încă. În schimb, din cele 38 de active, reprezentând benzinării în diverse stadii de execuţie, administratorul special, Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR) a reuşit să vândă circa 20, cu preţuri cuprinse între 15.000 şi 475.000 de euro.
Când a fost preluată în insolvenţă rafinăria Rafo Oneşti avea în patrimoniu şi staţii de carburant, terenuri, bunuri mobile, active care nu constituiau core business-ul societăţii. Până la redactarea planului de reorganizare al companiei şi vânzarea activului principal, rafinăria în sine, pentru a mai acoperi din cerinţele de la masa credală şi a încerca salvarea afacerii, CITR a decis vânzarea acestor 38 de active.
Articolul integral pe ECONOMICA.NET.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
