Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu și va face verificări în cazul vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Daniel Horodniceanu, fost procuror-şef al DIICOT. Acesta a fost oprit în trafic de poliţiştii ieşeni, moment în care i-a întrebat pe oamenii legii dacă ştiu cine este şi a ameninţat că va lua legătura cu şeful IPJ Iași.
„În urma apariției înregistrării video în care domnul procuror Daniel-Constantin Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost oprit pentru control de către un echipaj de poliție, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare și va efectua verificări pentru a clarifica circumstanțele incidentului și a evalua comportamentul magistratului în timpul interacțiunii cu echipajul de poliție”, a transmis Inspecția Judiciară.
Horodniceanu a fost oprit pe un drum din judeţul Iaşi, pentru că a făcut o depăşire fără să semnalizeze corespunzător şi pentru că avea o viteză mai mare decât cea legală. Poliţistul i-a spus că nu îl amendează, ci doar i-a solicitat actele şi a dorit să îi atragă atenţia privind greşelile comise în trafic.
„La prima vedere, pentru un personaj neutru, avem de a face cu un polițist la datorie, care rezistă presiunilor încercate de un procuror, oprit în trafic în mod corect. În realitate, lucrurile stau în alt mod: am fost oprit în trafic la ora 1.30, noaptea, de un echipaj al poliției rurale, fără a încălca vreo normă Rutieră.



