În luna august 2019, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au verificat modul în care 1.341 de firme din toată ţară fiscalizează prin intermediul caselor de marcat toate încasările provenite din vânzarea de produse şi prestarea de servicii în domenii precum comerţul cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi produse nealimentare, alimentaţie publică (restaurante, cluburi, baruri, cafenele, patiserii, legume-fructe), florării, servicii de înfrumuseţare (coafor, frizerii, centre de relaxare), vulcanizări etc.
Inspectorii antifraudă fiscală au identificat abateri şi au aplicat 256 de avertismente. De asemenea au dispus şi sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7,61 milioane de lei (amenzi şi confiscări). Valoarea totală a celor 1.553 de amenzi dispuse este de 6,88 milioane lei, iar confiscările de numerar, venituri ilicite şi bunuri au totalizat 737.706 lei. Totodată, pentru încălcarea prevederile legale privind utilizarea şi dotarea caselor de marcat, inspectorii antifraudă au dispus suspendarea activităţii comerciale în 61 de locaţii.
De la începutul anului până în prezent, a fost verificat modul în care 4.832 de firme din toată ţară fiscalizează încasările prin intermediul caselor de marcat. Au fost identificate abateri de la prevederile legale, au fost aplicate 1.470 avertismente şi au fost dispuse 4.366 amenzi contravenţionale în cuantum total de 21,14 milioane de lei, iar confiscările de numerar, venituri ilicite şi bunuri au totalizat 4,15 milioane de lei.

