Potrivit unui comunicat dat publicităţii, vineri, de ANAF, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au confiscat cantitatea de 11.138 de kilograme de tutun brut. Marfa confiscată provenea din Bulgaria, iar destinatarii erau din Polonia, Germania sau Cehia, fiind vorba despre firme care nu există în realitate.
"Camionetele au fost sigilate la intrarea în România şi monitorizate permanent pe timpul tranzitării teritoriului naţional. În actele aferente transporturilor erau precizaţi diferiţi beneficiari din Polonia, Cehia sau Germania. Schimbul rapid de informaţii cu instituţiile din ţările menţionate şi din Bulgaria au determinat inspectorii ANAF - Antifraudă să decidă confiscarea tutunului transportat şi amendarea şoferilor, deoarece s-a dovedit că firmele declarate în acte fie nu existau, fie nu aveau legătură cu domeniul prelucrării tutunului. În cadrul acţiunii, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au beneficiat de colaborarea Poliţiei de Frontieră din toate punctele de trecere a frontierei”, se arată în documentul citat.


