Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Vaslui se confruntă cu o criză financiară fără precedent, inspectorii fiind nevoiţi să se deplaseze la controale, în teritoriu, pe banii lor, transmite corespondentul NewsIn.
Potrivit conducerii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Galaţi, care coordonează activitatea instituţiei vasluiene după ce aceasta rămas fără şef, situaţia este gravă, angajaţii epuizând şi stocul de materiale consumabile necesare desfăşurării activităţii, iar bugetul este foarte mic.
"Suntem în situaţia de a nu putea asigura logistica necesară. Chiar dacă parcul de maşini este bun, iar autoturismele sunt în stare bună de funcţionare, nu avem combustibil. Aşteptăm ca în perioada următoare bonurile de benzină folosite până acum să fie înlocuite cu cartele, care se vor atribui în urma unei licitaţii organizate la nivel naţional. Până atunci, însă, inspectorii vor merge în acţiuni de control pe banii proprii, urmând ca sumele cheltuite să fie decontate. De altfel şi numărul controalelor a scăzut în ultima perioadă”, a declarat luni, comisarul şef al Comisariatului Regional Galaţi, Eusebiu Diaconu.
Situaţia ar putea reintra în normal după ce instituţia va avea un coordonator la nivelul judeţului. În data de 14 mai, la Bucureşti, va avea loc evaluarea proiectului de management pentru candidaţii care vor să ocupe funcţia de director coordonator adjunct al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Vaslui.





