money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Inspectorii ITM Braşov au amendat o firmă de construcţii cu 100.000 de lei pentru munca la negru

Publicat la 19.05.2009, 20:12:15

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Inspectorii ITM Braşov au amendat o firmă de construcţii cu 100.000 de lei pentru munca la negru

Ancheta ITM a pornit de la o sesizare a Serviciului de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, din cadrul IPJ Braşov, care a pus la dispoziţia ITM documentele societăţii, controlul fiind efectuat în prezenţa şi cu sprijinul poliţiştilor.

„În urma verificărilor s-a constatat faptul că în cadrul societăţii au fost primite la muncă un număr de 172 de persoane fără a li se fi încheiat contracte individuale de muncă în formă scrisă, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, motiv pentru care societatea a fost sancţionată de către inspectorii de muncă cu amendă contravenţională în cuantum de 2.000 lei/persoană fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 276. ali. 1 lit. e din Codul Muncii“, se precizează în comunicatul dat publicităţii de ITM Braşov, sub semnătura inspectorului şef Adrian Reit.

În comunicat se mai menţionează şi faptul că inspectorii de muncă au dispus în sarcina societăţii măsura obligatorie de a încheia, în formă scrisă, contracte individuale de muncă pentru toate persoanele care au fost identificate că au prestat „muncă la negru“ şi înregistrarea acestora la Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite