Banca Naţională a României (BNR) afişase, joi, un curs de referinţă de 4,2347 lei/euro.
"Leul şi-a continuat deprecierea de zilele trecute, depinzând de sentimentul regional. Tendinţa este însă mai accentuată la leu, în condiţiile problemelor la nivel politic", a declarat un dealer bancar pentru NewsIn.
Moneda naţională era cotată la 4,2420 lei/euro în deschiderea şedinţei valutare şi s-a apreciat uşor în primele tranzacţii, la 4,2360 lei/euro, după care leul a început să piardă teren, până la 4,2520 unităţi/euro. La 13:15, băncile cumpărau un euro cu 4,2475 lei şi îl vindeau cu 4,2574 lei.
În regiune, zlotul s-a apreciat în debut la 4,1340 unităţi/euro, însă a pierdut ulterior teren până la 4,1550 zloţi/euro, pentru a reveni la mijlocul zilei aproape de 4,1350 unităţi/euro. Moneda ungurească a pierdut teren aproape constant în prima parte a zilei, de la 272 la 273,5 unităţi/euro, însă la mijlocul zilei s-a întărit uşor sub 273 unităţi/euro.





