money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Instagram lucrează la propriul chatbot

Publicat la 08.06.2023, 04:36:45

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Instagram lucrează la propriul chatbot

Gigantul american Meta nu putea absenta de la goana după AI generativ la care s-au înscris nenumărate companii, iar Instagram pare să fie prima platformă deţinută de Meta care va oferi un astfel de instrument.

Conform indiciilor descoperite în codul platformei de către dezvoltatorul Alessandro Paluzzi, Instagram lucrează la un chatbot care va fi disponibil în secţiunea de comunicare a platformei.

Chatbot-ul va putea fi apelat scriind în fereastra de chat @nume (numele nu este cunoscut deocamdată). Acesta va putea să rescrie mesaje, să ofere sfaturi şi să răspundă la întrebări.

Abordarea Instagram, ca şi în alte cazuri, pare să copieze modul în care Snapchat şi-a lansat propriul chatbot, numit My AI şi bazat pe modelul lingvistic dezvoltat de OpenAI.

Nu este clar ce tehnologie va sta la baza chatbot-ului testat în prezent de Instagram, însă, Meta, care lucrează cu AI-ul de mulţi ani, nu duce lipsă de opţiuni în acest sens.

Meta a lansat în mai AI Sandbox, un instrument cu ajutorul căruia pot fi generate versiuni alternative ale reclamelor. Compania mai are şi un instrument pentru dezvoltatori, numit CodeCompose, care, însă, nu este disponibil public.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite