money.ro
Actualitatemoney.ro

Institutul Cultural Român obţine fonduri de 11 milioane de euro de la buget

Publicat la 01.02.2009, 13:28:45

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Institutul Cultural Român obţine fonduri de 11 milioane de euro de la buget

Institutul Cultural Român obţine fonduri de 11 milioane de euro de la buget, potrivit proiectului de buget trimis sâmbătă partenerilor sociali.

Potrivit lui Horia Roman Patapievici, al cărui mandat în fruntea instituţiei a fost prelungit, din cauza reducerii cu 40% a bugetului ICR, anul 2008 a însemnat o pierdere importantă de imagine. "2008 a fost primul an când nu ne-am putut ţine promisiunile", a declarat recent Patapievici pentru NewsIn. Acesta considera că, dacă ICR va primi cele 11 milioane de euro, va trebui să ne "repoziţionăm faţă de partenerii nostri, pentru a relua seria iniţiavelor şi a programelor stabilite cu aceştia".

Tot potrivit proiectului de buget, Academia Română va primi de la bugetul de stat fonduri de aproape 100 de milioane de euro. Din acestea, investiţiile se vor ridica la 19 milioane de euro.

Instituţiile de presă finanţate de la buget, Agerpres, Societatea română de televiziune şi radiodifuziunea, au prevăzute anul acesta cheltuieli totale de peste 100 milioane de euro, potrivit proiectului de buget trimis sâmbătă partenerilor sociali.

Proiectul de buget trimis de Finanţe patronatelor şi sindicatelor, obţinut de NewsIn, prevede cheltuieli totale din bugetul consolidat de 205,52 miliarde lei (51,4 miliarde euro), echivalent cu 35,5% din produsul intern brut (PIB).

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite