Lansată în noiembrie 2007 cu cinci titluri şi dezvoltată, ulterior, până la 12 săptămânale, reţeaua Ghimpele a apărut pentru a completa oferta media locală a trustului Intact, reprezentată de posturile TV (Antena 1) şi radio (ZU), spune Cristian Ionescu, director teritoriu. Poziţionat ca un săptămânal de atitudine şi satiră socială, Ghimpele a fost creat după o reţetă de eficienţă maximă, care nu a funcţionat însă din start pentru toate ediţiile. Potrivit lui Cristian Ionescu, trustul Intact a reunit, în mai multe oraşe în care deja este prezent, echipe restrânse de jurnalişti cunoscuţi, pe tiparul editorial al Ghimpelui, în timp ce spaţiul publicitar şi tirajul au fost vândute "en-gros" unor agenţii şi companii locale.
"Pentru a scăpa de presiunea distribuţiei şi de cea a căutării clienţilor de publicitate locali, am optat pentru varianta de a vinde en-gros către agenţiile locale de publicitate, astfel încât să ne asigurăm că veniturile sunt mai mari decât cheltuielile. Cu siguranţă că nu obţinem astfel cel mai mare profit, dar este formula care ne permite să ne extindem când toată lumea este în colaps", a explicat Cristian Ionescu. Formula nu a dat însă rezultate în cazul tuturor publicaţiilor, ediţiile de Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa şi Suceava fiind închise în luna martie, din raţiuni de neprofitabilitate. Cristian Ionescu spune că Intact intenţionează să reia publicarea celor patru titluri până la finele anului, grupul fiind în discuţii cu alţi parteneri locali, după criterii mai riguroase şi cu menţiunea unor garanţii mai bune.
În plus, se pregătesc două ediţii noi, în Arad şi Dolj şi reteaua este deschisa unor noi parteneriate cu alte companii. "Obiectivul final este să creăm cea mai mare reţea de săptămânale locale. Acum ne focusăm pe oraşele unde avem şi posturi TV", a explicat Ionescu. Potrivit acestuia, redeschiderea celor patru ediţii nu este condiţionată de începerea campaniei electorale, ci face parte din planul de business pe termen lung.
În acest an, planurile de extindere au fost domolite de criza financiară, ce a adus şi reducerea încasărilor din publicitate cu 40%, în primul semestru. Declinul derivă şi din faptul că anul 2008 a adus venituri importante din publicitatea electorală, a subliniat managerul. Chiar dacă, la finele anului, cifra de afaceri va fi mai mică decât cea din 2008, Cristian Ionescu se aşteaptă ca reţeaua să atingă profitul, pe fondul unui management mai riguros. Anul trecut, spune managerul, reţeaua a totalizat venituri sub 500.000 de euro şi pierderi de circa 30.000 de euro.
Dinamica pozitivă este îngreunată şi de reducerea vânzărilor presei locale. În cazul publicaţiilor Ghimpele, tirajul per titlu variază între 1.500 şi 2.000 de exemplare pe ediţie, mai mic cu 25-50% faţă de anul trecut.


