Adjunctul ministrului american al apărării, Michele Flournoy, numărul 3 în Pentagon, a fost primit la Ministerul chinez al Apărării de adjunctul şefului Statului Major Ma Xiaotian, a anunţat ambasada SUA. Aceasta este cea de-a 12-a sesiune a acestor 'discuţii cu titlul consultativ', a precizat cancelaria americană.
Preşedintele chinez Hu Jintao a cerut marţi marinei Armatei Populare de Eliberare /APL/ să fie pregătită de luptă şi să continue modernizarea pentru a apăra securitatea naţională a Chinei.
China are 'dreptul' să-şi consolideze capacităţile militare, dar trebuie să acţioneze cu 'transparenţă', a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Potrivit AFP, Armata Populară de Eliberare a R.P. Chineză - cea mai mare din lume - cultivă un mare secret privind programele sale militare. Printre programele militare emblematice ale Beijingului se află bombardierul de vânătoare J-20, considerat ca fiind replica chineză la avionul F-22A Raptor al US Air Force, şi primul portavion, care a fost lansat pe mare la 10 august.
Întâlnire SUA-China pe teme militare
Publicat la 07.12.2011, 09:26:31
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
