money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Intel depăşeşte criza economică prin lansarea de noi produse

Publicat la 18.11.2008, 15:29:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Intel depăşeşte criza economică prin lansarea de noi produse

Potrivit reprezentanţilor companiei, Core i7 este primul membru al unei noi familii de procesoare, cu nume de cod Nehalem, şi totodată cel mai sofisticat procesor fabricat vreodată de companie.

"Core i7 încorporează noi tehnologii care impulsionează nivelul de performanţă la cerere şi maximizează traficul de date. Procesorul Core i7 accelerează cu până la 40 la sută editarea de conţinut video, jocuri şi alte activităţi derulate pe Internet şi computer, fără a creşte consumul de energie. Tehnologia unică Turbo Boost, dezvoltată de Intel, accelerează performanţa pentru a răspunde necesităţilor şi sarcinii de lucru a celui care utilizează computerul", au mai spus cei de la Intel.

Dotat cu tehnologia Hyper-Threading, procesorul permite mai multor thread-uri să ruleze simultan, reuşind efectiv să facă două lucruri în acelaşi timp. În plus, procesorul Intel Core i7 oferă performanţă unică pentru jocuri complexe 3D, fiind cu peste 40 la sută mai rapid decât modelele anterioare de procesoare Intel de înaltă performanţă – atât pe 3DMark Vantage CPU, cât şi pe testele AI*, benchmark-uri extrem de populare în industria computerelor.

Până în prezent au fost livrate peste 100.000 de unităţi în întreaga lume şi la partenerii din România. Cu privire la vânzări, reprezentanţii companiei au declarat că nu se aşteaptă la vânzări mari, motivând ca procesotul Core i7 nu este un produs de nişă. Pentru 2009 compania Intel intenţionează să integreze procesorul Core i7 şi la laptopuri şi servere.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite