Mai exact, E.ON s-ar fi angajat sa nu livreze gaz natural in Franta, iar Gaz de France, sa ocoleasca piata Germaniei, chiar si dupa liberalizarea pietei europene a gazelor naturale.
E.ON si Gaz de France risca o amenda de pana la 10% din cifra de afaceri anuala obtinuta la nivel mondial sau chiar scindarea, conform Financial Times, avand in vedere ca o mare parte dintre membrii Comisiei Europene considera ca aceasta este o masura necesara pentru cresterea competitiei in sectorul energetic. Neelie Kroes, comisarul european pentru concurenta, a amenintat frecvent ca se va folosi de reglementarile antitrust pentru a forta grupurile energetice sa separe infrastructura de celelalte operatiuni, cum sunt aprovizionarea si vanzarea de gaz si electricitate.
Ultimele acuzatii intaresc punctul de vedere al lui Kroes, care considera ca grupuri ca GdF, E.ON si RWE au abuzat de controlul asupra infrastructurii pentru a elimina posibilii concurenti. Intelegerea dintre GdF si E.ON de a nu intra una pe piata celeilalte este strans legata si vizeaza, in mod special, gazul transportat prin conducta Megal, detinuta de cele doua companii, conform comunicatului Comisiei. Prin conducta Megal se transporta gaz natural din Rusia in Franta si Germania.
Purtatoarea de cuvant a GdF, Penelope Linage, a declarat pentru Business Standard ca "intre GdF si Comisia Europeana au existat de cativa ani schimburi de informatii privind conducta Migal, iar GdF isi va da in continuare concursul pentru continuarea anchetei", dar, in acest moment, grupul francez "nu cunoaste exact acuzatiile comisiei". E.ON a precizat ca acuzatiile se refera "probabil" la un acord incheiat in 1975 intre cele doua grupuri care, insa, nu a fost pus niciodata in practica, fiind anulat oficial in 2004.
Mai mult, spune E.ON, divizia de gaze naturale a grupului a avut clienti in Franta. Ancheta comisiei este initiata in urma inspectiei din 2006 asupra sectorului gazelor naturale. In mai, anul trecut, oficiali ai Uniunii Europene au efectuat raiduri neanuntate la sediile companiilor de gaz din cinci state membre ale UE - Germania, Italia, Franta, Belgia si Austria. Companiile respective erau banuite de incalcarea reglementarilor europene antitrust prin practici de impartire a pietelor si abuz de pozitie dominanta. Comisia a concluzionat atunci ca eforturile UE de a liberaliza pietele gazelor naturale si electricitatii nu au condus nici la piete eficiente si integrate, nici la preturi mai mici pentru consumatori, si a desfasurat anchete asupra unor grupuri energetice ca RWE, Eni, Suez si EDF.
Precizare
Intelegerea dintre GdF si E.ON de a nu intra una pe piata celeilalte este strans legata si vizeaza, in mod special, gazul transportat prin conducta Megal.



