Interpart Production şi-a revizuit în scădere creşterea pentru anul viitor
Publicat la 06.11.2008, 19:53:43
Compania Interpart Production, deţinută de omul de afaceri Florentin Banu, a intrat din septembrie pe profit, după trei ani de activitate. Anul acesta producătorul de componente auto va înregistra o cifră de afaceri de trei milioane de euro. Din cauza crizei financiare globale planurile de creştere cu 20-30% pentru 2009 nu mai sunt însă de actualitate. Obiectivul managerului este de a menţine afacerea la nivelul existent în 2008, în condiţii de profitabilitate.
"Avem clienţi multinaţionali care pur şi simplu au anulat toate comenzile până la sfarsitul anului. Deci suntem loviţi direct. Sperăm să nu trebuiasca să facem reduceri de personal, tocmai am angajat. În situatia asta sunt majoritatea intreprinderilor care livreaza în industria auto pentru că piaţa nu mai trage", a declarat Florentin Banu, om de afaceri.
Valoarea acestor comenzi pierdute este de ordinul zecilor de mii de euro şi nu bulversează activitatea, dar reflectă o tendinţă. O parte dintre companii şi-au reluat ulterior comenzile. Florentin Banu vede în criza financiară şi o oportunitate.
"Criza s-ar putea să fie benefica pentru România, pentru că s-ar putea să crească presiunea pe costuri şi atunci anumite companii să forţeze relocarea spre ţările low-cost. În cazul asta noi am putea profita din criza", a mai adăugat Florentin Banu.
Reţeta vrea să o aplice în cadrul propriei companii.
"Ofertăm şi mai agresiv. Încercam să facem noi cât mai multe din ce fac ei, pe acelaşi preţ", spune Florentin Banu.
Pentru că este dificil să anticipeze evoluţia pieţei, Florentin Banu optează pentru stabilitate.
"O să-mi fac un buget de avarie. Eu trebuie să-m iasigur existenţa în următorul an. Trebuie să fac tot ce pot să rezist cel puţin până încep să se îmbunătăţească lucrurile", a încheiat Florentin Banu.
Interpart Production este deţinută de Florentin Banu şi Daniel Banu, prin compania Banuinvest, care desfăşoară şi proiecte imobiliare. Florentin Banu a construit şi vândut două afaceri: producătorul napolitanelor Joe către grupul Nestle şi reţeaua de magazine Artima către Carrefour.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. BET se apropie de 50% creștere în acest an
Piețe financiare
Curs BNR valabil 20 august 2026: 1 euro = 5.2452 lei. Leul pierde ușor teren
Piețe financiare
Curs euro marți: 5.2442 lei. Transgaz a pierdut 1.60% pe BVB

Piețe financiare
Bursa a reintrat timid pe creștere. O veste bună pentru investitori
Piețe financiare
