Punerea în practică a recomandărilor British Media Association ar avea un impact devastator asupra sectoarelor media deja afectate de criza economică, provocându-le pierderi foarte mari în sectorul veniturilor din publicitate. În primele şase luni ale anului, 72 de milioane de lire au fost cheltuite de companiile producătoare de alcool pe reclame la televiziune, 46,5 milioane pentru publicitate în ziare şi reviste, 28 de milioane pe reclamele outdoor şi alte 14 milioane pentru reclame în cinematografe, potrivit datelor Nielsen, care nu includ însă şi cifrele pentru publicitatea online.
"Nu trebuie să ne gândim că nu implementăm o interdicţie din cauza daunelor financiare, însă acest lucru ar avea un impact devastator asupra tuturor media. Dar BMA scapă ceva din vedere. Toate cercetările pe care le-am văzut arată că publicitatea nu are un impact major asupra culturii bazate pe alcool", a declarat preşedintele agenţiei Starcom MediaVest, Jim Marshall.
Departamentul britanic de Cultură, Media şi Sport s-a distanţat, de asemenea, de ideea unei interziceri totale a reclamelor la alcool, invocând cercetările care dovedesc că impactul măsurii asupra consumului de alcool este foarte nesigur.
Potrivit reprezentaţilor BMA, este esenţial ca guvernul Marii Britanii să abandoneze sistemul de autoreglementare pentru reclamele la alcool.
Interzicerea reclamelor la alcool în Marea Britanie ar priva industria media de 180 mil. lire
Publicat la 08.09.2009, 16:59:16
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
