Printre obiectivele închise se află şi uzina cu capital american aparţinând concernului Johnson Controls, conform ziarului anglofon Shanghai Daily. Măsura închiderii a fost confirmată de firma americană, care a respins însă orice vină privind contaminarea mediului.
În urma analizelor medicale efectuate la peste 1.100 de copii locuind în apropierea unor fabrici de acumulatori, numărul celor contaminaţi cu plumb a crescut la 32, faţă de 25 săptămâna trecută.
Intoxicarea cu plumb, care poate provoca întârzieri de creştere şi probleme mintale la copii, este relativ frecventă în China, notează AFP.
Într-un recent raport, organizaţia Human Rights Watch acuza administraţiile provinciilor Henan, Yunnan, Shaanzi şi Hunan că încearcă să ascundă amploarea acestei situaţii în rândul copiilor chinezi, ascunzând uneori adevărul sau limitând accesul la examene şi implicit la tratamente medicale.
Intoxicaţie cu plumb în China: 14 uzine închise în Shanghai
Publicat la 23.09.2011, 11:00:23
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
