Acţiunile băncii au stabilit în mod constant în ultima perioadă noi maxime anuale. Pe parcursul zilei de ieri, preţul acţiunilor a urcat până la un maxim de 2,29 lei/acţiune, în creştere cu 108% faţă de finele anului trecut. Preţul a scăzut ulterior, ultima tranzacţie realizându-se la 2,12 lei/acţiune, nivel la care capitalizarea bursieră a băncii este de 522,9 milioane de euro. IFC a decis să-şi convertească în acţiuni obligaţiunile în valoare de 20 milioane de dolari şi a ajuns astfel să controleze o participaţie de 3,62% în cadrul băncii, apropiată de cea pe care o deţine Horia Ciorcilă, cel mai important acţionar persoană fizică.

Brokerii spun că informaţia privind noul acţionar al Băncii Transilvania este “net pozitivă”.“IFC este un investitor care, la un moment dat, va face un exit. O intrare a unui astfel de investitor măreşte posibilitatea ca în viitor o eventuală preluare a băncii să fie mai uşor de realizat”, a declarat Florin Ilie, director pieţe de capital în cadrul ING Bank România. “Intrarea IFC în acţionariat este un element asigurător suplimentar de guvernanţă corporativă, care ajută imaginea băncii”, a adăugat Ilie.

IFC a fost, de altfel, unul dintre investitorii care şi în trecut au susţinut Banca Transilvania, asigurând finanţarea mai multor programe dezvoltate de aceasta. Banca Transilvania primise recent un credit de 50 milioane de euro de la IFC, pentru a finanţa sectorul medical privat din România.

De altfel, creşterea puternică a Băncii Transilvania din ultimii ani a fost posibilă ca urmare a ajutorului dat de o altă instituţie financiară, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. BERD a intrat în actionariatul Bancii Transilvania în 2001, fiind cel mai important acţionar al acesteia, cu o participaţie de 15%. Investitorii aşteaptă de mai mult timp vânzarea Băncii Transilvania către un grup financiar internaţional. În prima parte a acestui an, speculaţiile pe această temă s-au înteţit după ce un grup de acţionari români ai băncii ceruseră eliminarea pragului de 5% care limita deţinerile în cadrul băncii. BERD, singurul acţionar căruia i s-a permis depăşească acel prag, s-a opus însă în cadrul AGA şi a cerut ridicarea pragului doar până la 10%, propunere care a fost aprobată de ceilalţi acţionari.

Banca Transilvania a revenit în centrul atenţiei pe Bursă la finalul lunii august, când unul dintre fondatorii băncii, Claudiu Silaghi, a început să-şi vândă din acţiuni. El a profitat ulterior de fluctuaţiile de preţ pentru a-şi răscumpăra o parte din acţiuni.

Ieri, acţiunile băncii au făcut din nou obiectul unei tranzacţii mai mari, prin care s-a transferat un pachet de 2,6 milioane de acţiuni, reprezentând 0,246% din capitalul social, în valoare de circa 5,5 milioane de lei (1,27 milioane de euro).