Intrările de capital din SUA s-au dublat în februarie şi au acoperit integral deficitul comercial
Publicat la 15.04.2008, 14:45:02
Intrările nete de capital din Statele Unite au crescut de aproape două ori în februarie faţă de luna precedentă până la 64,1 miliarde dolari, acoperind în întregime deficitul comercial al celei mai mari economii din lume, a arătat Departamentul american al Trezoreriei.
Astfel, nivelul intrărilor de capital a fost suficient însă pentru a acoperi deficitul comercial de 62,3 miliarde dolari înregistrat în februarie de Statele Unite ale Americii.
Intrările nete de capital pe termen lung au însumat în februarie 72,5 miliarde dolari, comparativ cu 57,1 miliarde dolari în ianuarie. Intrările de capital pe termen lung din februarie au fost cele mai mari înregistrate din mai 2007 până în prezent.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





