“Criza de pe pietele internationale” - vor spune cei pentru care aruncatul cu vina in spatele altuia este sport zilnic. Sa fie oare asa? Sa luam de exemplu creditarea populatiei. In urma cu cinci-sase ani, acest sector era practic inexistent, atat in ceea ce priveste creditul de consum, cat si cel ipotecar. Nici nu a aparut bine ca imediat am vazut si primele masuri de limitare a creditarii - chiar daca nivelul de indatorare a populatiei era unul infim, iar rata de neplata neglijabila.
Ambii indicatori sunt in continuare mult sub nivelurile considerate acceptabile in tarile UE. Si sa nu uitam ca in Romania, datorita cererii mari, nu a fost nevoie de “promotii” de genul celor care au dus la criza creditelor imobiliare in SUA, cu repercusiuni grave asupra intregii lumi. Si atunci, de ce limitare? Pentru ca stimuleaza inflatia, pentru ca au dus la cresterea excesiva a preturilor imobilelor, pentru ca stimuleaza importurile si se adanceste deficitul. Asa spun suporterii cresterii dobanzilor sau ai altor masuri de limitare a creditarii.
Au vazut ei insa si reversul medaliei? Limitarea creditarii inseamna limitarea consumului, deci si a incasarilor din TVA, accize, impozit pe profit, ceea ce va duce la o slabire a capacitatii de investitie a statului, in special in infrastructura extrem de deficitara a tarii. Lipsa infrastructurii va indeparta investitorii din Romania, ceea ce va putea duce la scaderea productiei interne, la costuri mari de transport si, in ultima instanta, la adancirea deficitului. In plus, se stia ca, in general, producatorii se duc dupa consumatori, acolo unde exista piata. O piata mai putin dinamica va duce la reducerea atractivitatii Romaniei pentru potentiali investitori, care nu vor avea motive sa vina intr-o tara cu infrastructura proasta si putere de cumparare scazuta. Pare un cerc vicios, care trebuie spart prin alegerea intre doua rele. Ce e mai putin rau? Bunul meu simt imi spune ca limitarea creditarii (fie prim masuri administrative, fie prin dobanzi ridicate de refinantare, impuse de BNR) duce inevitabil la limitarea cresterii economice, iar eu cred ca acesta este raul cel mai mare.
