money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Introducerea impozitului minim îi determină pe investitorii cinstiţi să-şi suspende activitatea

Publicat la 01.05.2009, 04:27:10

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Introducerea impozitului minim îi determină pe investitorii cinstiţi să-şi suspende activitatea

"Cei care sunt de bună credinţă şi sunt contribuabili corecţi sunt cei care merg acum să-şi suspende activitatea. Cei care fac evaziune fiscală vor merge în continuare şi vor face evaziune şi mai mare să achite acest impozit care s-a pus în plus", a declarat Daniel Chiţoiu, vicepreşedinte Comisia de buget-finanţe.

"Ieri şi astăzi, a fost înregistrat un număr de 957 de cereri de suspendare", a precizat Angelica Ujică, director în cadrul ONRC.

Vicepreşedintele Uniunii Practicienilor în insolvenţă, Gheorghe Piperea, susţine că în primul trimestru din 2009 s-au înregistrat peste 5000 de proceduri de insolvenţă. În plus, în opinia sa, mulţi dintre investitori îşi suspendă activitatea pentru a putea eluda impozitul minim.

"Firmele acestea care se suspendă din activitate, din cauza impozitului minim sau a măsurilor de nedeductibilitate a TVA-ului, ar putea avea intenţia să suspende activitatea, dar să o înceapă sub altă denumire, eventual persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală. Această formă este mai avantajoasă fiscal pentru că va plăti un impozit de 16%", crede Gheorghe Piperea, vicepreşedinte Uniunea Practicienilor în Insolvenţă.

Daniel Chiţoiu consideră că strategia adoptată de Guvern este total greşită şi afectează colectarea la bugetul de stat.

"Plătesc la termen numai 66% din cei care declară, faţă de 85% cât era în noiembrie 2008. Ce trebuia să facă guvernul. Nu trebuia să mărească impozitele şi taxele, ci să îmbunătăţească colectarea prin întărirea sancţiunilor pentru cei 10% care fac evaziune fiscală", spune Daniel Chiţoiu.

Daniel Chiţoiu a declarat că Ordonanţa de Urgenţă prin care s-a aprobat rectificarea bugetară şi introducerea impozitului minim de la 1 mai va fi atacată la Curtea Constituţională.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite