Soluția ieșirii din criză a României depinde de 3 factori, cărora Lionăchescu le spune cei 3C.
1. "Principala măsură care trebuie luată e repornirea creditării", spune el."Nu e un proces simplu, pe care să îl poată facă doar banca centrală sau cele comerciale. Sunt țări care au pompat multe miliarde în economie pentru repornirea creditării și încă nu au reușit să urnească lucrurile. Va dați seama cât de dificil va fi pentru România, unde Banca Națională nu a avut niciun interes, până de curând, să reducă costurile creditării iar guvernul e complet depășit.
Însă dacă nu repornim creditarea restul sunt discuții. Nu există capitalism fară creditare și dacă nu reușim să rezolvăm acest aspect ne așteaptă un deceniu de stagnare. "
2. "Trebuie să ne construim cumva credibilitatea. România e pe o pantă profund descendentă a credibilității în fața piețelor și a investitorilor străini. Fără reconstrucția credibilității nu există cale de ieșire din recesiune. "
3. "Trebuie să ne gândim cu toții și să transmitem mesaje către decidenții politici pentru un nou model de creștere economică. Modelul vechi, de creditare și consum, nu mai funcționează. E o iluzie să credem că vom mai putea să consumăm pe credit extern. Trebuie să ne gândim la un nou model care eu cred că ar trebui să se bazeze pe economie și investiții și să spulberam iluziile ca România poate deveni o mare putere tehnologică. Hai sa ne vedem lungul nasului. Eu cred că România ar trebui să se întoarcă la tradiţia agricolă. Nu e nicio rușine, trebuie să depașim acest handicap de percepție și să ne ducem unde România se poate bate la nivel internațional. "
Ce trebuie să învățăm de pe urma acestei crize:
1. Economia are cicluri. "Cu toții am sperat că faptul că am intrat mai târziu, ca piață emergentă, în economia globală va însemna că reculul crizei ne va ocoli și că vom trăi o un deceniu de prosperitate. Însă nu a fost așa și iar rolul antrep e să se pregătească pentru momentul în care vântul își schimbă direcția."
2. În momentele grele nu te ajută nimeni. "Dincolo de declarațiile guvernului, ale bancherilor, adevărul e că antreprenorul român e singur în fața crizei, a impozitelor și a morții. Nu vă iluzionați că vă va întinde cineva o mână de ajutor. Trebuie să îți creezi singur resurse în momentele de creștere pentru ca să poți supravețui atunci când se schimbă direcția."
3. Nu toate crizele sunt la fel. "Recesiunea pe care o traversăm a prăbușit simultan toate zonele geografice și toate activele. Această recesiune e una atipică, ce contrazice teoria clasică conform căreia crizele sunt sectoriale sau delimitate . E prima oara când toate activele si geografiile se prăbușesc."
4. Cei mai loviți au fost cei care și-au diversificat activele. "Teoria clasică susține că diversificarea e cea mai bună apărare împotriva unei recesiuni însă realitatea ne arată că cei care au diversificat au fost cei mai loviți. Soluția pentru a supraviețui în criză e întoarcerea la competențele de bază. E o iluzie ideea că dacă facem mai multe lucruri una se va descurca mai bine ca altele atunci când lovi o criză."
Conferinţa Antreprenor 2010. Show me the Business, organizată de MONEY EXPRESS, Fundaţia Post-Privatizare şi M&C Strategy Development a reunit astăzi, 27 mai, nume importante din atreprenoriatul românesc pentru a dezbate noile reguli ale economiei antreprenoriale.
Doru Lionăchescu, Capital Partners: România să își vadă lungul nasului. Agricultura ne salvează
Publicat la 27.05.2010, 12:15:22
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
