România este o ţară cu o creştere solidă, o populaţie mare şi o penetrare bancară slabă sunt de părere reprezentnaţii grupului elen ATEbank. Aceştia intenţionează să îşi întărească poziţia pe piaţa din România. Anul acesta vor investi două milioane şi jumătate de euro pentru extinderea reţelei. "La sfârşitul anului 2007 banca avea 18 unităţi. La sfârşitul anului 2008 banca va avea cel putin 30 de unităţi, toate acele 12 care reprezintă diferenţa se vor realiza în 2008", a declarat Sergiu Manea, director general ATEbank România.
Aceasta nu este singura modalitate prin care grecii intenţionează să se afirme pe piaţa din România. Directorul general al băncii mamă, a declarat că ATEbank Grecia vrea să facă şi alte achiziţii în România. Deocamdată, planul este în faza de proiect, deoarece, spun grecii, nu au găsit nimic interesant.
Sectorul bancar românesc este totuşi privit cu optimism de reprezentnaţii ATEbank. Ţinta grupului din Grecia este ca piaţa din România şi cea din Serbia să contribuie la profiturile grupului cu cel puţin 10-15% până în 2010. Anul trecut cele două pieţe i-au adus băncii aproximativ 6% din profit.
Investiţie ATEbank de 2,5 milioane de euro în România
Publicat la 17.03.2008, 07:59:10
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
