Totodată, 13% din investiţiile planificate pentru 2008 vor fi alocate pentru dezvoltare, iar restul, pentru achiziţii.
"Ca şi în anii precedenti, eforturile investiţionale se vor canaliza în primul rând către creşterea securităţii în exploatare prin reabilitarea reţelelor de distribuţie operate. Astfel, 56% din buget este alocat înlocuirii conductelor uzate cu unele noi, precum şi modernizarea sistemelor de protecţie, monitorizare şi operare. Este prevăzută de asemenea dezvoltarea reţelelor de distribuţie, alocându-se în acest scop circa 13% din bugetul anului 2008", a declarat Moreau.
Planurile de investiţii pentru acest an mai includ, de asemenea, înfiinţarea a două-trei centre de preluare a apelurilor de urgenţă având un număr unic scurt. "În prezent avem numere de urgenţă la care sună clienţii Distrigaz Sud pentru a semnala cazurile de urgenţă, de exemplu miros de gaze. Deocamdată există mai multe numere chiar în cadrul aceluiaşi judeţ. Suntem în curs de a definitiva un proiect ce urmăreşte înfiinţarea a 2-3 centre de preluare a apelurilor de urgenţă având un număr unic scurt. Am demarat deja proiectul pilot în Ploieşti, unde am centralizat preluarea apelurilor din mai multe localităţi din judeţ la centrul de preluare apeluri urgenţă din Ploieşti", a precizat Moreau.
Sursa: NewsIn
Investiţie de 300 milioane lei la Distrigaz Sud pe 2008
Publicat la 23.01.2008, 12:34:28
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
