Câştigul premiului record la Loto atrage din ce în ce mai mulţi pretendenţi, în ciuda probabilităţii foarte scăzute, şi în ciuda faptului că banii daţi sunt bani pierduţi dacă biletul nu este cel norocos.
Totuşi, există jucatori împătimiţi care îşi încearcă norocul în fiecare săptămână. Pentru cineva care a jucat 50 de euro saptamanal pentru ultimii 5 ani fără sorţi de izbandă, pierderea se ridică la 13 mii de euro. Aceeaşi sumă investită în alte instrumente financiare ar fi adus un profit, chiar ridicat în cazul cumpărării de actiuni pe bursa de valori Bucuresti.
13 mii de euro investiţi în depozite bancare la o dobanda de 7% pe an, ar fi echivalat acum 18.233 de euro. Obliagatiunile corporatiste cu un grad scazut de risc ar fi oferit acum 5 ani o dobanda de 9 la suta pe an, ceea ce ar fi insemnat ca valoarea celor 13 mii de euro s-ar fi ridicat in acest moment la peste 20 de mii de euro.
Deoarece randamentele ridicate nu vin fără riscuri, achiziţia unor acţiuni tranzacţionate pe Bursa de la Bucuresti ar fi adus cele mai mari profituri. Valoarea portofoliului unui investitor care a cumpărat cele mai lichide 10 acţiuni acum 5 ani, ar fi ajuns la închiderea şedintei de ieri la peste 86 de mii de euro.
În cazul în care cei 13 mii de euro au fost investiţi în mod egal în acţiunile societăţilor de investiţii financiare, valoarea actualizată ar fi de peste 208 mii de euro.
Investitii alternative pentru cele la Loto
Publicat la 24.08.2007, 07:10:06
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
