Începutul sezonului fotbalistic 2008-2009 este primul pe lista lucrurilor ce trebuie cât mai repede uitate în Ghencea. Doar locul cinci, la şase puncte de lider, eterna rivală Dinamo şi cu un singur punct în grupele Ligii Campionilor, Steaua nu aşteaptă sărbătorile cu prea mult entuziasm.
La ora bilanţului, Gigi Becali nu are de socotit numai punctele pierdute pe gazon, cât şi milioanele de euro aruncate pe fotbalişti care nu au dat randament. 3,12 milioane a cheltuit finanţatorul din Ghencea pe străini, iar acum încearcă sa mai salveze ceva din sumele investite. Nici la Rapid nu stă mai bine la capitolul transferuri.
Salarii de peste 1,5 milioane de euro plătite unor fotbalişti care nu au jucat decât câteva ore în Liga I pentru giuleşteni, dar şi fotbalişti pierduţi gratis în favoarea altor echipe din România.
Coman, Măldărăşanu şi Buga au ajuns la FC Braşov, Dică şi Grigorie au fost trimişi la echipa a doua, iar în locul lor au sosit Urko Pardo, 1,5 milioane de euro pentru doar patru meciuri pe prima scenă fotbalistică românească, Paulista, jucător de 750 de mii de euro cu doar trei partide bifate în acest sezon sau Vella, cu un salariu de 250 de mii de euro şi nicio fază remarcabilă pentru Rapid.



