money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Investiţiile străine directe din China au scăzut în iunie cu 6,8%

Publicat la 15.07.2009, 09:56:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Investiţiile străine directe din China au scăzut în iunie cu 6,8%
În mai, China înregistrase o scădere anuală a investiţiilor străine de 17,8%, la 6,38 miliarde dolari.

În primele şase luni ale anului, investiţiile sunt estimate la 43,01 miliarde dolari, în declin cu 17,91% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, arată calculele AFP, după ce au totalizat 34,05 miliarde dolari în primele cinci luni, potrivit statisticilor oficiale.

În perioada ianuarie-iunie 2008, companiile străine au investit în China 52,4 miliarde dolari.

Investiţiile străine directe au început să scadă în octombrie, din cauza crizei economice şi financiare internaţionale, ce a determinat companiile străine să fie prudente şi să păstreze lichiditatea.

Scăderea s-a mai temperat, totuşi, din luna aprilie, când declinul anual a fost de 22,5%.

China rămâne una dintre principalele destinaţii pentru investiţiile străine şi analiştii prevăd că declinul se va inversa în lunile următoare, odată ce revenirea economică va fi confirmată.

Afluxul de valută a contribuit în ultimii ani la formarea unor enorme rezerve valutare, cele mai mari din lume, acestea depăşind la sfârşitul lunii iunie 2.000 miliarde dolari, a anunţat banca centrală chineză.

Rezervele valutare au crescut cu 178 miliarde dolari în al doilea trimestru, la 2.132 miliarde dolari. Creşterea o depăşeşte cu mult pe cea de 7,7 miliarde dolari înregistrată în trimestrul precedent.

Banca centrală chineză se aşteaptă ca rezervele valutare să urce cu 218 miliarde dolari în 2009, după ce în 2008 acestea au sporit cu 419 miliarde dolari şi cu 462 miliarde dolari în 2007.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite