Investiţiile străine directe, mai mari cu 41,2 la sută în 2006
Publicat la 09.03.2007, 15:03:36
Investiţiile directe în străinătate ale firmelor româneşti totalizau, la finalul anului trecut, 210,9 milioane euro, în uşoară creştere faţă de 2005, în timp ce investiţiile străine directe în România au urcat cu 41,2% în 2006, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică.
La sfârşitul anului 2005, stocul investiţiilor directe în străinătate (ISD) ale firmelor româneşti se cifra la 242 milioane dolari (204 milioane euro), ceea ce situa România pe locul 109 în lume ca ţară sursă de investiţii internaţionale, arată datele unui raport publicat la sfârşitul anului trecut de Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD).
În regiune, România era depăşită, în 2005, ca ţară sursă de investiţii în străinătate de Ungaria (cu 6,6 miliarde dolari investite în străinătate), Croaţia (2,12 miliarde dolari) şi Ucraina (466 milioane dolari), însă depăşea Bulgaria (127 milioane dolari).
În schimb, soldul investiţiilor străine directe în România a crescut anul trecut cu 41,2% faţă de 2005, până la 30,9 miliarde euro. În 2006, în România s-a înregistrat un nivel record al investiţiilor străine, de 9,1 miliarde euro, potrivit datelor publicate de banca centrală.
Pe plan mondial, investiţiile directe în străinătate făcute de firmele din România până în 2005 era comparabil cu cele din ţări mult mai puţin dezvoltate precum Cambodgia (262 milioane dolari investiţi în străinătate) sau Zimbabwe (242 milioane dolari).
În clasamentul ţărilor sursă de investiţii internaţionale, stabilit pe baza raportului dintre investiţii directe în străinătate şi stocului mondial de investiţii străine, precum şi a ieşirilor de ISD raportat la produsul intern brut (PIB) al ţărilor, România se afla în 2005 pe locul 109, între Burkina Faso (locul 108) şi Rwanda (110).
Sursa: INS
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
