money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Investitorii au încheiat miercuri primele contracte pe cursul franc elveţian/leu la Bursa din Sibiu

Publicat la 09.04.2008, 16:26:22

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Investitorii au încheiat miercuri primele contracte pe cursul franc elveţian/leu la Bursa din Sibiu
În şedinţa precedentă, la Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu au fost încheiate 15.390 contracte, în valoare totală de 43,15 milioane lei.

Un eveniment notabil în şedinţa de miercuri a fost tranzacţionarea în premieră a derivatelor pe cursul de schimb franc eleveţian/leu, lansate în urmă cu o săptămână. Astfel, au fost încheiate 30 contracte CHF/RON pe scadenţa iunie, la cotaţia de 2,348 lei/franc.

De altfel, pe lângă contractele pe derivative CHF/RON, jucătorii din piaţă au fost interesaţi în general de derivatele pe cursurile de schimb. Astfel, pe derivatele având suport activ cursul euro/leu au fost încheiate 69 contracte, în timp ce derivatele dolar/leu au făcut obiectul a 30 de contracte.

"În ciuda evoluţiei negative atât a pieţei la vedere cât si a celei de la Sibiu, numărul celor interesaţi de contractele disponibile este în creştere. Diversificarea serviciilor, mereu bine venită, a adus şi primele tranzacţii pe perechea valutară CHF/RON şi chiar dacă numărul de tranzacţii este încă destul de redus, prezenţa market maker-ului pe acest simbol poate aduce pe viitor un interes în creştere pe produsul în discuţie", a declarat Mirabela Coss, broker la SSIF Broker Cluj.

Cele mai lichide titluri au fost derivatele pe activul suport al titlurilor SIF Oltenia, cu un volum de peste 6.000 contracte, urmate de cele pe activul suport al acţiunilor SIF Moldova, cu 5.063 contracte.

Derivativele DESIF5 cu scadenţa în iunie au fost cotate la 3,06 lei/titlu, în scădere cu 0,0399 lei faţă de cotaţia din şedinţa precedentă, iar pentru septembrie au pierdut 0,025 lei, până la 3,255 lei. Contractele DESIF5 cu scadenţa în decembrie s-au scumpit cu 0,0447 lei, până la 3,4698 lei, în vreme ce DESIF5 martie 2009 s-au depreciat cu 0,01 lei, la 3,52 lei.

Derivativele DESIF2 cu scadenţa în iunie au fost cotate la 2,588 lei/titlu, în scădere cu 0,0245 lei faţă de preţul din şedinţa precedentă, iar pentru septembrie s-au depreciat cu 0,0199 lei, până la 2,721 lei. Contractele DESIF2 cu scadenţa în decembrie au fost cotate la 2,835 lei, în scădere cu 0,004 lei, în vreme ce derivativele DESIF2 cu scadenţa pentru martie 2009 au pierdut 0,0399, fiind cotate la 2,90 lei

Moneda unică europeană a fost cotată la 3,74 lei pentru scadenţa iunie, în urcare cu 0,005 lei, în timp ce pentru scadenţa septembrie, investitorii mizează pe o valoare a euro de 3,76 lei, în coborâre cu 0,01 lei faţă de cotaţia din şedinţa precedentă. Pentru scadenţa decembrie, euro a fost cotat la 3,77 lei, în scădere cu 0,02 lei, iar dolarul a fost cotat la 2,384 lei, pentru scadenţa iunie, în creştere cu 0,004 lei.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite