În şedinţa precedentă au fost încheiate aproape 16.000 contracte, în valoare totală de 46,13 milioane lei.
De remarcat a fost faptul că participanţii la piaţa derivativelor au deschis noi poziţii futures, fiind realizate 66.622 noi deschideri de poziţii, cu circa 2.500 mai multe deschideri decât luni. Majoritatea poziţiilor deschise marţi, au fost îndreptate către scadenţa iunie, care a intrat de câteva zile în atenţia investitorilor.
Cele mai lichide au fost derivatele pe suportul activ al titlurilor SIF Moldova (DESIF2), cu un volum de 6.417 de contracte, urmate de derivativele DESIF5, cu 4.743 contracte.
Astfel, derivativele DESIF5 cu scadenţa în martie au fost cotate la 3,1559 lei/titlu, în creştere cu 0,021 lei faţă de şedinţa precedentă, iar pentru iunie au coborât cu 0,0001 lei, până la 3,2899 lei. Contractele DESIF5 cu scadenţa în septembrie s-au scumpit cu 0,0147 lei, până la 3,4747 lei, iar pe contractele cu scadenţa în decembrie, derivativele DESIF5 s-au apreciat cu 0,022 lei, la cotaţia de 3,687 lei/titlu.
Derivatele pe acţiuni SIF Moldova (DESIF2) cu scadenţa în martie au fost cotate la 2,648 lei/titlu, în apreciere cu 0,048 lei, iar pentru iunie au fost cotate la 2,7495 lei, mai scumpe cu 0,0295 lei.
Derivatele pe acţiunile SIF2 cu scadenţa în septembrie au fost cotate la 2,8898 lei, în creştere cu 0,0115 lei, în vreme ce pentru decembrie investitorii văd contractele DESIF2 la cotaţia de 2,96 lei, mai ieftine cu 0,0102 lei decât în şedinţa precedentă.
Cotaţia aurului la contractele cu scadenţa în martie a scăzut cu 20 dolari, ajungând la 1.005 dolari/uncie.
Sursa: NewsIn
Investitorii au plasat marţi peste 46 milioane lei în instrumentele Bursei de la Sibiu
Publicat la 18.03.2008, 17:26:09
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
