Investitorii de pe Bursa de la Sibiu au început să se intereseze de contractele cu scadenţa în iunie
Publicat la 17.03.2008, 17:30:11
În şedinţa precedentă au fost încheiate 13.256 contracte, în valoare totală de 39,5 milioane lei.
"Şedinţa a evidenţiat tendinţa de reorientare treptată către scadenţa din iunie dar şi suflul adus de formatorii de piaţă pe segmentul valutelor", a declarat un broker din piaţă, citat într-un comunicat transmis de bursa sibiană.
Cele mai lichide au fost derivatele pe suportul activ al titlurilor SIF Oltenia (DESIF5), cu un volum de 7.834 de contracte, urmate de derivativele DESIF2, cu 7.585 contracte.
Astfel, derivativele DESIF5 cu scadenţa în martie au fost cotate la 3,1349 lei/titlu, în scădere cu 0,0751 lei faţă de şedinţa precedentă, iar pentru iunie au coborât cu 0,1001 lei, până la 3,29 lei. Contractele DESIF5 cu scadenţa în septembrie s-au ieftinit cu 0,1101 lei, până la 3,46 lei, iar pe contractele cu scadenţa în decembrie, derivativele DESIF5 s-au depreciat cu 0,1356 lei, la cotaţia de 3,665 lei/titlu.
Derivatele pe acţiuni SIF Moldova (DESIF2) cu scadenţa în martie au fost cotate la 2,60 lei/titlu, în depreciere cu 0,05 lei, iar pentru iunie au fost cotate la 2,72 lei, mai ieftine cu 0,10 lei.
Derivatele pe acţiunile SIF2 cu scadenţa în septembrie au fost cotate la 2,878 lei, în scădere cu 0,1217 lei, în vreme ce pentru decembrie investitorii văd contractele DESIF2 la cotaţia de 2,9702 lei, mai ieftine cu 0,1698 lei decât în şedinţa precedentă.
Pentru scadenţa apropiată (martie), moneda europeană a fost cotată la 3,7497 lei, în creştere cu 0,044 lei, în timp ce în iunie investitorii se aşteaptă ca euro să valoreze 3,8150 lei, cu 0,0510 lei mai scump decât estimaseră în şedinţa precedentă. Pentru scadenţa septembrie cotaţia contractelor euro/leu a urcat cu 0,0558 lei, la 3,84 lei.
Cotaţia aurului la contractele cu scadenţa în martie a crescut cu 32 dolari, ajungând la 1.025 dolari/uncie, în timp ce pentru scadenţa iunie, aurul a fost cotat la 1.070 dolari/uncie, în creştere cu 52,50 dolari.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



