money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Investitorii la BMFMS au mizat pe SIF-uri şi valute în săptămâna aceasta

Publicat la 20.04.2008, 16:16:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Investitorii la BMFMS au mizat pe SIF-uri şi valute în săptămâna aceasta
Valoarea contractelor încheiate pe Bursa din Sibiu între 14 şi 18 aprilie a fost de 204,7 milioane lei (56,75 milioane euro), cu 15,5% mai puţin decât în săptămâna precedentă, în condiţiile în care piaţa sibiană şi-a schimbat atenţia dinspre BVB spre marile burse internaţionale. În săptămâna anterioară, la Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS) au fost încheiate peste 88.000 contracte, cu o valoare totală de 242,5 milioane lei.

În clasamentul săptămânal al lichidităţii s-au impus derivatele având ca activ suport acţiunile SIF Moldova (DESIF2), cu 41.183 contracte încheiate, urmate de derivatele pe acţiuni SIF Oltenia (DESIF5), cu 33.919 contracte. Pe cursul valutar leu/euro au fost încheiate aproape 1.000 contracte.

Contractele DESIF 2 cu scadenţa în iunie s-au depreciat cu 0,0014 lei până la 2,4025 lei/titlu comparativ cu şedinţa de vinerea trecută, iar cotaţiile pentru DESIF 2 septembrie au coborât la 2,52 lei, cu 0,05 lei sub nivelul din şedinţa din 11 aprilie. Pentru scadenţa decembrie, DESIF 2 au fost cotate la 2,6105 lei/titlu şi s-au depreciat cu 0,1218 lei, în timp ce derivativele DESIF2 cu scadenţa în martie 2009, s-au ieftinit cu 0,02 lei, până la 2,80 lei.

DESIF 5 iunie au crescut cu 0,018 lei, la 2,908 lei, iar DESIF 5 cu scadenţa în septembrie au fost cotate la 3,039 lei, în coborâre cu 0,076 lei. DESIF 5 decembrie s-au depreciat cu 0,097 lei, la 3,23 lei. Pentru scadenţa martie 2009, derivatele pe acţiuni SIF Oltenia (SIF5) au fost cotate la 3,3064 lei.

Pentru scadenţa iunie, moneda unică europeană a fost cotată  la 3,635 lei, în scădere cu 0,0789 lei, iar pentru scadenţa septembrie investitorii mizează pe o valoare a euro de 3,661 lei, în coborâre cu 0,069 lei faţă de cotaţia de săptămâna trecută. Pentru decembrie, euro a fost cotat la 3,69 lei, în scădere cu 0,03 lei.

Derivatele pe cursul valutar leu/franc elveţian au fost cotate la 2,265 lei, pentru scadenţa iunie, în scădere cu 0,061 lei. Derivatele pe acţiunile Erste Bank (DEEBS) au fost cotate la 158,30 lei pentru scadenţa iunie, cu 7,10 lei mai mult decât în şedinţa de vinerea trecută, iar pentru scadenţa septembrie, derivativele DEEBS au fost cotate la 160,60 lei.

Pentru scadenţa iunie, aurul a fost cotat la 940 dolari/uncie, în scădere cu 4 dolari.


Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite